IUBIREA PLASTICA SAU NATURA FETISULUI
Cand ajungi sa admiri obiectele cu atata insistenta si ardoare incat nu te poti lipsi de ele pentru a atinge satisfactii, inseamna ca te-ai ales cu un dragut fetis; lucru deloc condamnabil, or fetisismul a iesit de mult din catastifele psihopatologiilor si s-a instalat in toata larghetea sensului pe care il poarta in viata noastra de azi.
Pe de alta parte, cine ar mai putea sa se multumeasca cu putin dupa ce a fost rasfatat cu un picior de dama imbracat intr-un ciorap negru de matase, cu dantele pe ici pe colo, incununat cu un pantof sclipitor si un toc interminabil, ascutit si subtire?
Iar daca aceste atribute ajung indispensabile pentru zborul spre culmi, atunci diagnosticul e gata! Oricum, cazul de mai sus este unul fericit; sunt fetisuri mult mai putin placute, chiar daca facem abstractie de abundenta de piele mulata pe corpurile suferinde care tanjesc dupa senzatii arcuite tari si nesfarsite, exista unele fetisuri greu de curpins, cele care se situeaza la sfarsitul listelor de preferinte desantate.
Un fel de chic prelungit pana la extremele putintei omenesti este adoratia pentru obiectele neinsufletite, sau pentru cele partial insufletite, cum ar fi partile corpului.
Fetisul in proportii uriase este cel care nu mai vizeaza doar indivizii izolati cu micile lor placeri "rusinoase" ci devine un fel de ideal al frumusetii pentru intreaga natinue. Piciorusul minuscul din China sau sanii perfecti din Occident, in stadiul in care nu erau doar preferinte ci cerinte ale iubirii plastice, sunt fetisuri "cat China".
Fetisurile absorbite de cultura comuna inceteaza sa socheze si devin dorinte sexuale normale, lucru extraordinar; e greu de imaginat ca cineva s-ar opune eliminarii parului devenit "inutil" pe corpurile noastre moderne.
Despre natura fenomenului fiind vorba, pare cat se poate de firesc ca fetisismul provine intr-o masura mai mare sau mai mica dintr-o problema, impresie puternica sau traumatizanta, conditie impusa sau imagine imprimata si interpretata independent de receptori. Se mai considera explicatii posibile si constructia creierului sau factorul ereditatii (oare despre hypersensibilitate sa fie vorba?).
Teoriile studiate cronologic incep cu cea mai simpla si evidenta presupunere a cauzelor fetisismului si anume: asocierile intamplatoare si spontane, prezentarile stimulilor sexuali in obiectele neinsufletite. O alta teorie, dintre cele care rastoarna argumentul bine pus la punct, este cea care sustine ca senzatiile sexuale isi au inceputurile in frageda copilarie si ca prima experienta de cunoastere a trupului determina orientarea sexuala si celelalte preferinte.
Cea mai "atragatoare" teorie este cea a "atractiei partiale" elaborata de Hirschfeld, care sustine ca atractia sexuala nu ia nastere in fiinta considerata o suma de trasaturi, ci se produce in urma interactiunii cu trasaturile individuale. Prin urmare, toti suferim de un fetisism "sanatos", pe cand cei care desprind o trasatura si o supraevalueaza, se fac victime ale unui fetisism patologic.
Vorbind despre natura fetisismului, nu putem trece cu vederea teoria lui Freud, care porneste de la simbolismul erotic al lui Havelock Ellis, care spune ca practicile sexuale neobisnuite ar fi inlocuit simbolic impreunarea sexuala normala in gandirea erotica a copiilor. Freud nu ezita sa sustina, dupa cum ne-am putea astepta, ca fetisismul este rezultatul unei traume psihologice. Baiatul care descopera cu stupoare ca mama sa nu are un penis dezvolta anxietatea castrarii pe care vrea sa o depaseasca inlocuind organul genital lipsa cu un fetis.
Modernitatea indulgenta emite teorii linistitoare si vorbeste despre variatii normale ale sexualitatii umane. Adica atata timp cat te simti bine cu tine si cu fetisul asumat, nu ti se poate obiecta nimic. Probabil cele diagnosticate drept patologii sunt multe dintre "philiile" (de la terminatia greceasca philia) inventariate cu o alta ocazie in "Philia" de la A la Z.
